Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie va rămâne pentru mine una dintre marile reușite profesionale. Mi-am dorit ca aici pe blogul meu să pot documenta tot procesul de facere al acestui proiect astfel încât, la orice oră din zi sau din noapte, dacă interesează pe cineva, să aibă acces la sursa principală: inițiatorul și motorul principal al acestui proiect, adică mărturia mea. Sigur, au fost sute de oameni care au susținut acest proiect, care au crezut în el, care au investit în el atât material cât și emoțional, care au lucrat la el și care l-au apreciat. Dar în definitiv, la câte obstacole a avut de înfruntat acest proiect, dacă nu ar fi fost determinarea personală și iubirea pe care am avut-o față de poveste și de cauză, 100% acest proiect nu ar fi existat. Asta așa ca o clarificare, fiindcă în perioada recentă am constatat cu o oarece mâhnire că mai multe persoane au început să-și asume realizarea acestui proiect. Și nu neg că au fost implicați în el, sau că nu l-au susținut...

Vă povesteam în episodul trecut că una dintre cele mai mari provocări ale realizării acestui proiect a fost castingul. Având în vedere că protagonista era o fetiţă de 12 ani care suferă de un diagnostic incurabil, trebuia să găsim pe cineva care să poată duce în spate provocarea unui rol care este dificil chiar şi pentru un actor adult. Încă de la început, am apelat la o bună prietenă cu care mai colaborasem în trecut la un proiect cu copii, Liliana Toma de la Central Casting. Știam că Lili colaborează cu marile case de producţie pe partea de casting şi mai ştiam şi că are experienţa şi flerul necesar pentru a descoperi tinere talente în rândul copiilor. Aşadar, cu câteva luni înainte de a începe filmările (cele programate pentru mai 2020 şi care ulterior au fost amânate), Lili mi-a trimis câteva probe de casting cu nişte fetiţe care se potriveau rolul. Am deschis primul fişier şi am văzut o fetiţă slăbuţă, cu o voce foarte plăcută şi cu o privire tristă, care emana forţă, dar totod...

Vă povesteam în episodul trecut cum călătoria Copacului Dorinţelor se afla în faţa unor cumpene. Cum se întâmplă în Călătoria Eroului, acesta trebuie să rişte şi să aleagă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul de faţă. În timp ce primisem vestea că era necesar să mă operez pe creier, am avut o discuţie importantă cu Matei Dima, în care trebuia să decidem dacă făceam filmul în perioada următoare sau îl amânam. Kaufland se ţinuse de promisiune şi era gata să ne sponsorizeze, doar că riscul de a filma în plină pandemie era unul destul de mare. Restricţiile pentru prevenirea coronavirusului şi-au pus puternic amprenta pe toţi cei care activau în industria artistică, iar Matei nu făcuse excepţie. În discuţia pe care am avut-o, el mi-a spus foarte direct că pandemia îl afectase din foarte multe puncte de vedere şi nu avea starea necesară pentru a regiza acest film. Am apreciat foarte mult sinceritatea lui şi am apreciat şi faptul că era deschis să găsim soluţii ca să ducem proiectul mai departe....

Vă spuneam în episodul trecut că, în Călătoria eroului, aliaţii vin atunci când eroul are nevoie să continue povestea. Aşa a intrat în poveste şi bunul meu prieten Matei Dima (BRomania), un om al cărui impact a fost unul foarte important pentru Copacul dorinţelor. M-am întâlnit cu Matei la o sesiune de montaj cu 5Gang, i-am spus despre proiect şi i-am propus să-l regizeze. Mi-a cerut puţin timp de gândire şi apoi mi-a spus că acceptă, cu condiţia să mai lucrăm la scenariu. El venea cu o perspectivă nouă asupra scenariului şi a propus să-l facem mai funny, mai light şi să creştem miza din Humuleşti. Scenariul iniţial era mai dur şi mai gri, dar asta pentru că dura ceva mai mult până când Mara pleca în lumea specială a lui Nică. Era construit pe structura Act 1: 30 min, Act 2: 60 min, Act 3: 30 min. Aşa că, împreună cu Matei, am decis două lucruri fundamentale pentru scenariu: să lungim acţiunea din Humuleşti, să scurtăm pe cât posibil acţiunea din lumea reală (raţionamentul fiind că ...