Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie

Vă povesteam în episodul trecut că una dintre cele mai mari provocări ale realizării acestui proiect a fost castingul. Având în vedere că protagonista era o fetiţă de 12 ani care suferă de un diagnostic incurabil, trebuia să găsim pe cineva care să poată duce în spate provocarea unui rol care este dificil chiar şi pentru un actor adult. Încă de la început, am apelat la o bună prietenă cu care mai colaborasem în trecut la un proiect cu copii, Liliana Toma de la Central Casting. Știam că Lili colaborează cu marile case de producţie pe partea de casting şi mai ştiam şi că are experienţa şi flerul necesar pentru a descoperi tinere talente în rândul copiilor. Aşadar, cu câteva luni înainte de a începe filmările (cele programate pentru mai 2020 şi care ulterior au fost amânate), Lili mi-a trimis câteva probe de casting cu nişte fetiţe care se potriveau rolul. Am deschis primul fişier şi am văzut o fetiţă slăbuţă, cu o voce foarte plăcută şi cu o privire tristă, care emana forţă, dar totod...

Vă povesteam în episodul trecut cum călătoria Copacului Dorinţelor se afla în faţa unor cumpene. Cum se întâmplă în Călătoria Eroului, acesta trebuie să rişte şi să aleagă. Aşa s-a întâmplat şi în cazul de faţă. În timp ce primisem vestea că era necesar să mă operez pe creier, am avut o discuţie importantă cu Matei Dima, în care trebuia să decidem dacă făceam filmul în perioada următoare sau îl amânam. Kaufland se ţinuse de promisiune şi era gata să ne sponsorizeze, doar că riscul de a filma în plină pandemie era unul destul de mare. Restricţiile pentru prevenirea coronavirusului şi-au pus puternic amprenta pe toţi cei care activau în industria artistică, iar Matei nu făcuse excepţie. În discuţia pe care am avut-o, el mi-a spus foarte direct că pandemia îl afectase din foarte multe puncte de vedere şi nu avea starea necesară pentru a regiza acest film. Am apreciat foarte mult sinceritatea lui şi am apreciat şi faptul că era deschis să găsim soluţii ca să ducem proiectul mai departe....

Vă spuneam în episodul trecut că, în Călătoria eroului, aliaţii vin atunci când eroul are nevoie să continue povestea. Aşa a intrat în poveste şi bunul meu prieten Matei Dima (BRomania), un om al cărui impact a fost unul foarte important pentru Copacul dorinţelor. M-am întâlnit cu Matei la o sesiune de montaj cu 5Gang, i-am spus despre proiect şi i-am propus să-l regizeze. Mi-a cerut puţin timp de gândire şi apoi mi-a spus că acceptă, cu condiţia să mai lucrăm la scenariu. El venea cu o perspectivă nouă asupra scenariului şi a propus să-l facem mai funny, mai light şi să creştem miza din Humuleşti. Scenariul iniţial era mai dur şi mai gri, dar asta pentru că dura ceva mai mult până când Mara pleca în lumea specială a lui Nică. Era construit pe structura Act 1: 30 min, Act 2: 60 min, Act 3: 30 min. Aşa că, împreună cu Matei, am decis două lucruri fundamentale pentru scenariu: să lungim acţiunea din Humuleşti, să scurtăm pe cât posibil acţiunea din lumea reală (raţionamentul fiind că ...

După cum vă povesteam în episodul trecut, m-am apucat să fac dosarul CNC pentru Copacul dorinţelor. Nu mai făcusem în viaţa mea un astfel de dosar. “Cât de greu ar putea fi?”, m-am gândit eu. Pe scurt: foarte greu. Aveam de completat o grămadă de documente, de semnat o mulțime de contracte, de făcut buget, de completat cereri şi câte şi mai câte. Aşa cum vă puteţi imagina, instituţiilor statului le place birocraţia, iar concursul CNC nu face excepţie. Am primit şi nişte ajutor, nu puteam face dosarul chiar de capul meu, având în vedere că nu participam cu casa mea de producţie. După câteva săptămâni de muncă, totul era pregătit. Înşirasem dosarul Copacului pentru CNC pe canapelele din biroul în care lucrasem şi am rămas şocat de cât de multe hârtii erau acolo. Din ce-mi amintesc, depăşisem lejer 1.000 de pagini pe care trebuia să le depun. Fericit că reuşisem, am luat dosarele în pungi de la IKEA, aşa cum se practica pe vremur,i şi am fost să depun proiectul. Aşa cum ştiu mulţi oame...