Am lucrat împreună cu Matei la cel de-al doilea act, am hotărât să adaptăm Amintirile din copilărie ale lui Creangă şi să ne jucăm puţin cu lumea Humuleştiului. În primul draft, eu propuneam o ecranizare destul de fidelă Amintirilor lui Creangă, dar odată cu discuţiile avute cu Matei am hotărât de comun acord că cel mai bine pentru film era să schimbăm nişte elemente din cartea lui Creangă şi s-o aducem în secolul XXI. Aşa s-a născut şi personajul negustorului.

O să spun din capul locului că Negustorul a fost scris special pentru Cosmin Nedelcu (Micutzu). Atât eu, cât şi Matei nu ne-am fi putut imagina vreodată alt actor pentru negustor. Matei lucra îndeaproape cu Cosmin, eu îl cunoşteam pentru că se implicase de mai multe ori să ajute HOSPICE, deci era persoana potrivită. Din ce ştiu de la Matei, n-a fost chiar greu să-l convingă să accepte să se alăture acestui film pro bono.

Dar ce e cu acest negustor? Cum de am optat să-l modificăm tocmai pe el şi de ce aşa? O să vă povestesc raţionamentul din spatele acestui personaj pentru că el este în sine un simbol. Construit pe mecanica de villain Disney, negustorul este băiatul rău, dar are şi elemente funny. Aşa cum bine a punctat Cosmin atunci când şi-a conturat rolul, are multe elemente din Căpitanul Hook, celebrul personaj negativ din Peter Pan. Cu toate astea, atunci când l-am scris, inspiraţia a venit de la un alt villain celebru: Stromboli din Pinocchio. Dar cine este Stromboli?

În celebra carte Pinocchio, scrisă în 1883 de Carlo Colodi, apare un personaj, numit Mangiafuoco, directorul teatrului care îl angajează pe Pinocchio în spectacolul lui. Mangiafuoco este descris ca fiind un om în vârstă, cu o barbă lungă și o voce puternică. El are o personalitate aspră și uneori violentă, dar se înduioşează atunci când vede determinarea și curajul lui Pinocchio de a-și salva tatăl. Mangiafuoco joacă un rol important în poveste, deoarece el este cel care îi dă lui Pinocchio cheia libertății și îl învață importanța de a avea o conștiință bună. În desenul animat al lui Disney din 1940, Mangiafuoco devine Stromboli, personajul negativ, un șarlatan care îl angajează pe Pinocchio pentru a-l folosi într-un spectacol ambulant ca marionetă și pentru a face bani. De aici s-a născut şi personajul negustorului.

Miza din Humuleşti devenea „răpirea pupezei”. Ca să adaptăm Amintiri din copilărie, era obligatoriu să păstrăm trei elemente: Cireşul, Pupăza şi Scăldatul. Și aşa, Mara se duce prima oară în Humuleşti și nimerește în cireș, fix în „conflictul” dintre Nică și Mărioara, apoi avem plotul pupezei şi, la final, ultima secvenţă înainte de marea trecere are loc la scăldat. Revenind la Negustor, probabil că aţi văzut că negustorul este un colecţionar de ceasuri. Are alături de el doi aghiotanţi: un spân şi un mut. Iniţial ne gândeam să avem aceste trei personaje şi în realitatea Marei, ca apoi ea să îi vadă pe băieţii răi din realitate în lumea ei fantastică. După mai multe încercări de a-i avea pe cei trei şi în lumea reală, am optat să păstrăm doar unul: Mutul (fratele bully al colegului Marei). Dar de ce un negustor care are ceasuri, un spân şi un mut? O să vă prindeţi de răspuns atunci când o să vă gândiţi la întrebarea: Cine e antagonistul personajului Mara în lumea reală? Evident, cancerul. Aşa că, şi cei trei antagonişti din lumea fantastică sunt o metaforă pentru cancer. El vine chiar și în imaginația Marei, sub forma unor rău-făcători. Și trei probleme pe care le aduce cancerul sunt: lipsa timpului… căderea părului şi nu vorbim despre asta. Aşa că negustorul colecţionează ceasuri, spânul nu are păr şi mutul… nu vorbeşte.

Cam asta a fost raţionamentul pentru care am propus, în timpul rescrierii, construirea acestor trei personaje în acest fel. La asta s-au adăugat secvenţe şi momente funny şi scenariul era gata.

Pe partea de producţie lucrurile prinseseră elan. Am avut mai multe discuţii cu Katharina Scheidereiter şi cu Valer Hancas de la Kaufland. Kaufland fusese principalul sponsor al realizării centrului socio-medical HOSPICE de la Adunaţii Copăceni aşa că au înţeles perfect ce voiam să facem cu acest proiect şi au fost de acord să devină sponsor principal şi să asigure o mare parte din fondurile necesare producţiei. Tot datorită aspectului caritabil, mai mulţi parteneri HOSPICE au agreat că vor ajuta proiectul cu catering, transport, benzină, tot ce ne trebuia. În paralel, am definitivat echipa şi am început prospecţiile. Andrei Gâţu şi Costin Creţulescu l-au adus alături pe Claudiu Boboc, după mine unul dintre cei mai buni profesionişti din România în coordonarea producţiei unui film. Matei a adus-o în echipă pe Alexandra Hash, care a adus un plus mare în echipă, prin experienţa şi contactele ei.

Totodată, în această perioadă, ni s-a alăturat un alt partener foarte important în realizarea filmului: Chainsaw Europe, probabil cea mai performantă companie de post-producție din România. I-am povestit despre proiect lui John Florescu, cel care a fondat Chainsaw şi care este un om cu greutate în industria filmului. John este membru în boardul HOSPICE Casa Speranţei şi face parte din familia Florescu, o familie cu tradiţie în istoria României. În 2012, familia Florescu a donat către HOSPICE conacul de la Adunaţii Copăceni pentru a fi transformat în centru pentru copii. John a fost extrem de încântat să se alăture acestui proiect, mai ales că o bună parte din acţiune se întâmpla la conacul donat de către familia lui. Aşa că, datorită sprijinului său şi al lui Viorel Chesaru (Director Executiv Chainsaw şi omul care a coordonat post-producţia Copacului) aveam asigurată şi post-producţia filmului.

Demarasem castingul (mai multe despre asta într-un episod următor), stabilisem că vom filma Humuleştiul la muzeul satului Goleşti (detaliu important), aveam nişte fonduri cât să ducem filmul la capăt, aveam echipă, aveam parteneri importanţi alături, aveam entuziasm… pe scurt: aveam de toate şi eram gata să-l facem! Stabilisem prima zi de filmare: 15 mai 2020. Doar că, aşa cum v-am mai spus, în acest proiect Dumnezeu se amuza copios atunci când vedea planuri. Evident, cum toată lumea ştie, pe 16 martie 2020 s-a declarat stare de urgenţă şi lockdown datorită pandemiei COVID-19. Cum bine vă puteţi imagina, tot planul nostru s-a dus pe apa Sâmbetei. Copacul dorinţelor “murise” pentru a doua oară. De data asta, însă, părea că definitiv.

Ce s-a întâmplat mai departe? Evident, în episodul următor.