Contrar aparențelor, nu m-am dus la Gulfood Fest pentru mâncare, deși recunosc că și acesta a fost un subiect interesant. M-am dus acolo pentru a lua parte la Foodverse, un spațiu în care industria de Food & Beverages avea să descopere cum se aplică tehnologia viitorului într-un domeniu care a rămas cam în urmă la acest capitol.

Foodverse a fost creat de ICCA, International Centre for Culinary Arts, este cea mai mare școală de chefi din lume. Fondată acum mai bine de 17 ani de către un om absolut briliant, Sunjeh Raja, pe care am avut onoarea să îl cunosc personal, ICCA a dat lumii peste 9.500 de chefi de calibru, mulți dintre ei fiind recunoscuți la nivel mondial și activând în restaurante cu multe stele Michelin.

În cadrul Foodverse, Oveit a asigurat partea de acces în stand, oferind vizitatorilor bilete NFT, prin care cei interesați puteau accesa diferite beneficii oferite de ceilalți expozanți. Vizitatorii puteau accesa o sesiune live exclusivistă oferită de Streams.live, în cadrul căreia puteau să participe la o tombolă al cărei premiu a fost reprezentat de o invitație dublă VIP la orice cursă MotoGP din lume, premiu oferit de prietenii noștri de la Animoca. Apoi, oamenii își puteau construi un avatar, puteau intra în lumea virtuală prin intermediul unor stații VR foarte performante și nu în ultimul rând, puteau gusta ciocolată printată la o imprimantă 3D.

Am avut ocazia să fiu și speaker pe scenă, acolo unde am povestit despre Token Gated Commerce. Ce e treaba asta? Profit de ocazia acestui post ca să explic mai bine un concept ce acum pare o noutate totală, dar care va fi standardul în eCommerce peste câțiva ani. Token Gated Commerce înseamnă exact ce îi spune numele, adică:

Token – Te folosești de un token virtual (un jeton virtual, dacă ar fi să-l traduc brut în română) exrem de securizat (deoarece folosește tehnologie blockchain) cu care poți să cumperi acces la produse, experiențe sau evenimente exclusive. De cele mai multe ori, acest token este un NFT (un token non fungibil). NFT-ul poate fi achiziționat sub forma unui bilet (cu cardul sau cu criptomonede) și include mai multe beneficii. De exemplu, cineva cumpără un NFT care îi poate oferi acces la o cină VIP la un restaurant Michelin, un bilet la un festival de muzică, acces la o sesiune de Live Shopping pentru un produs care nu a fost lansat încă și chiar 20% discount la cumpărarea acelui produs. Toate acestea, împachetate într-un NFT al cărui proprietar ești tu și numai tu. Evident, fiind un NFT, el poate fi comercializat pe o sumă mai mare decât cea a achiziției, situație în care organizatorul experienței poate beneficia de încasări suplimentare față de suma pe care a obținut-o atunci când tu ai cumpărat biletul.

Gated – Cu acest token poți cumpăra acces la diferite experiențe, așa cum am enumerat mai sus. „Poarta” către aceste beneficii este, în acest caz, un fel de card de membru sau de loialitate ce se activează în momentul în care cumperi biletul (folosind tehnologia Oveit) sau cumperi tokenul direct dintr-o sesiune de Live Shopping (folosind tehnologia Streams.live).

Commerce – Evident, ca în cazul oricărui card de loialitate prin posesia acestui NFT poți primi discount-uri exclusive la produse, poți beneficia de oferte speciale, de cadouri și de experiențe. Practic, un business poate împacheta în acest NFT orice îi trece prin minte (offline, online sau ambele) ca să ofere cele mai inedite experiențe prin care își va convinge clienții fideli să cumpere. Este, practic, viitorul mod în care business-urile își vor fideliza clienții și își vor construi propria comunitate de cumpărători. Practic, pasul spre descentralizare și Web3. Business-urile nu vor mai fi condiționate de prezența și comunicarea în social media, nu vor mai fi nevoite să pompeze sume ridicole de bani în câțiva giganți tech ce le iau clienții, banii și contentul (pentru că da, în cazul în care nu știați, dacă postezi un video pe Youtube, de exemplu, video-ul acela nu e al tău, e al Youtube-ului – poate fi ȘI al tău dacă ai avut inspirația să-l salvezi pe un Drive).

Și dacă aveți nevoie de o dovadă mai legitimă că acesta este viitorul, în prima noastră zi de Foodverse la Gulfood Fest, Shopify, gigantul tech care oferă soluții globale de eCommerce pentru mai bine de 4.4 milioane de utilizatori, a anunțat o nouă direcție în evoluția platformei: folosirea NFT-urilor în eCommerce.  Așa că, pe cei care spun zeflemitor că NFT-urile sunt doar o șarlatanie cu poze și GIF-uri cu maimuțe obosite prin care s-au spălat milioane de dolari, îi invit să studieze puțin tehnologia din spatele NFT-urilor. S-ar putea să aibă surprize. Apropo, și eu credeam același lucru despre NFT-uri până când am înțeles că un NFT este mult mai mult decât o simplă imagine.