Multă lume crede că dacă ştii să scrii un scenariu, poţi fi scriitor. La fel şi dacă eşti scriitor, automat poţi fi şi scenarist. Nu împărtăşesc părerea asta populară decât parţial, şi o să argumentez de ce.
În primul rând, ca să facem diferenţa între un scenarist şi scriitor, o să privim puţin spre tehnica de a scrie un scenariu, faţă de cea de a scrie literatură. Un scenariu se scrie la indicativ, prezent. Nu se poate scrie altfel. Practic, elementul diferenţiator între scenaristică şi literatură este faptul că în scenariu scriem doar ceea ce se vede şi se aude aici şi acum. Scenariul este menit să fie transformat în film, iar în film vedem şi auzim doar ceea ce este pe ecran în acel moment. Practic aşa se defineşte şi o secvenţă de film – o unitate de timp şi de spaţiu. Dacă schimbăm locul desfăşurării acţiunii sau momentul desfăşurării acţiunii, atunci este obligatoriu să schimbăm şi secvenţa.
În literatură, lucrurile nu stau chiar aşa. Există şi cazuri în care autorii optează să scrie foarte scenaristic, adică folosind indicativul şi prezentul, dar nu este obligatoriu. O carte foloseşte imaginaţia cititorului pentru a reprezenta scenele descrise. Scriitorul poate aşterne gânduri şi introspecţii ale personajelor, iar detaliile din cărţi sunt mult mai numeroase şi superioare stilistic celor dintr-un scenariu.
În scenariu, avem descrieri detaliate ale cadrelor, dialogurilor, acţiunilor personajelor şi decorurilor în care are loc secvenţa. Scenariul este limitat din punctul de vedere al cuvintelor şi al paginilor, în timp ce o carte poate fi structurată liber, cu descrieri lungi şi fără un număr prestabilit de pagini, deşi în industria contemporană vedem din ce în ce mai des limitări din punct de vedere al numărului de cuvinte care trebuie să fie cuprinse în cărţi.
Cu toate că sunt procese diferite, există un punct comun în elaborarea unui scenariu sau a unei cărţi: structura narativă. Folosind una dintre structurile cunoscute în storytelling (Călătoria Eroului, Save the Cat, Structura în 3 acte a lui Robert McKee, etc) atât un scriitor, cât şi un scenarist, pot construi cu eficienţă o poveste.
Mie mi-a fost întotdeauna frică să scriu proză, fiindcă niciodată nu am crezut că pot trece de la simplitatea scrierii unui scenariu la complexitatea literaturii. Evident, precum protagonistul din Călătoria eroului, am fost pus faţă în faţă cu marea mea frică şi mi-am dat seama că dracul nu e întotdeauna atât de negru precum ai crede… e roşu 😊
Tu ce părere ai? E mai greu să scrii o carte sau un scenariu? Aştept o părere în comentarii, iar dacă vrei să vezi cum am ajuns să scriu prima mea carte după aproape 20 de ani de scenaristică, citeşte articolul acesta.