Ce este o poveste? Pentru fiecare dintre noi poveştile au semnificaţii diferite, în funcţie de contextul în care trăim sau de nivelul intelectual şi spiritual. Pentru mine povestea înseamnă un mod de viaţă şi o cale de evoluţie spirituală care din păcate este pe cale de dispariţie. Trăim într-o lume dezvrăjită în care observăm cu amărăciune cum nevoia de poveşti este din ce în ce mai cenzurată. Deşi sufletul omului are nevoie de poveste, mintea, grijile, stresul şi actuala criză economică/socială/morală îndeamnă fiinţa umană să îşi ascundă această nevoie. Treptat, devenim o societate plină de “rigizi şi scofâlciţi”, care “respiră sterp, mecanic” aşa cum o descrie poetul Adrian Păunescu în poezia sa Făt-Frumos.
De mii de ani povestea trebuie să fie o metaforă a vieţii şi o cale de transmisie a mesajelor puternice către sufletele oamenilor. Un povestitor este un artist care are capacitatea de a observa tot ceea ce îl înconjoară. El trebuie să fie un visător care pune în pagină o metaforă prin care îşi expune perspectiva asupra vieţii. Dar pentru a face acest lucru, are nevoie de cunoaştere.
Din punctul meu de vedere există trei tipuri de povestitori: Povestitorii care îşi trăiesc viaţa şi folosesc experienţele personale pentru a le transpune pe hârtie sau pe marele ecran; cei care se refugiază printre rafturile bibliotecii şi descoperă experienţe uluitoare în paginile cărţilor şi cei care îmbină cele două categorii. Acesta este scenaristul ideal. El are nevoie de o documentare riguroasă pentru fiecare subiect abordat, iar această experienţă se regăseşte în confluenţa dintre cărţi şi viaţă. Sfatul pe care orice profesor de scenaristică îl oferă discipolilor săi este acela de a citi cât mai mult şi de a ieşi în lume pentru a o cunoaşte mai bine. Atunci când un scenarist se apucă de lucru la un subiect, el trebuie să ştie foarte multe detalii despre lumea şi despre personajele pe care urmează a le construi. Indiferent de talentul pe care îl are, un scenarist comod şi superficial nu va putea rivaliza niciodată cu unul harnic şi dispus să-şi sacrifice timpul şi energia pentru a scrie. Si, aşa cum spun producătorii de film din toată lumea, pentru un film bun e nevoie de trei lucruri: Un scenariu bun, un scenariu bun şi un scenariu bun. Voi extinde această afirmaţie şi pentru scenarişti: Pentru un scenariu bun e nevoie de trei lucruri: Multă muncă, multă muncă şi multă muncă.
Atunci când dorim să ne apucăm de lucru la un scenariu cel mai important lucru este să avem un punct de plecare. Acel punct de plecare este conceptul filmului.
Conceptul este reprezentat de ideea care stă la baza poveştii scenariului. Este acea idee pe care o avem şi pe care dorim s-o transmitem sub forma unui mesaj. De exemplu, conceptul filmului scris şi regizat de Woody Allen, Midnight in Paris, poate fi următorul: “Poţi să-ţi găseşti fericirea călătorind în trecut?”. Conceptul acesta a mai fost întâlnit şi în alte filme, cel mai bun exemplu fiind Back to the Future, regizat de Robert Zemeckis.
Conceptul, alături de mesajul poveștii, este temelia pe care trebuie construit scenariul, cartea, piesa de teatru, sau orice operă de ficțiune. Unii teoreticieni afirmă că poţi să creezi mai întâi personajele şi ulterior să-ţi construieşti povestea în jurul lor. Personal, acest lucru mi se pare foarte dificil, motiv pentru care nu recomand această metodă, însă fiecare scriitor are opţiunile sale. Consider că personajele şi conceptul trebuie să fie conectate, însă prioritar este să ştim pe ce drum poziţionăm personajele, nu invers.
Aşadar, conceptul este prima provocare creativă a unui autor. Odată ce aveţi un concept care vă place şi vă incită, procesul de “facere” al poveștii poate să înceapă.