De multe ori vedem cum tinerele generații au dificultăți în ceea ce privește gestionarea emoțiilor. Când vorbim de situații grave, precum boală sau pierderea cuiva drag, atât cei mici, cât și mari se feresc să comunice deschis.
Țin minte și acum un caz de pe vremea când eram în HOSPICE cum un copil bolnav știa că drumul său urmează să se termine dar nu vroia să le spună asta părinților pentru că nu vroia să îi întristeze. La fel, părinții știau că drumul copilului urma să se termine dar nu vroiau să îi spună pentru a nu-l speria sau a-l demoraliza. Ce a urmat de aici? Regrete, suferință și traumă. În astfel de situații nu ai ce să faci, dar filosofia HOSPICE este că atunci când momentul marii treceri urmează să vină, să accepți acel moment cu împăcare sufletească și cu speranță.
Sunt foarte mulți copii și părinți în țara asta care se confruntă cu situații delicate. Dar de cele mai multe ori ne e frică să vorbim despre asta. Suferința, boala sau moartea sunt subiecte tabu pentru copii. Uneori sunt tabu chiar și pentru părinți. Din păcate, chiar dacă nu vorbim despre lucrurile astea, ele există. Fiindcă nu știu nimic despre ele, cei mici nu au cum să devină mai toleranți, mai altruiști sau mai generoși. Pe scurt, ei nu au cum să devină „oameni” și vedem din ce în ce mai des în școlile din România cazuri halucinante de barbarism și lipsă de umanitate. Bunătatea se educă, nu e un dat de la natură.
Totodată, avem și cazurile în care răul apare în viața copilului mult prea devreme, și din păcate apare sub diferite forme, cel mic nu are nicio armă prin care să gestioneze această situație. Am spus-o și în cazul Copacului Dorințelor, o spun și acum: Cred cu tărie că arma poveștilor este cea mai puternică atunci când cei mici se confruntă cu lucruri pe care nu le-au mai întâlnit până atunci în viața lor. Poveștile le pot oferi repere, sfaturi sau prieteni care îi pot ghida din întuneric spre lumină.
Și cum toate aceste subiecte sunt tabu în zona de parenting modern, Humanitas Junior m-a provocat să apelez la cunoștințele și experiențele trăite în HOSPICE și să le aduc în fața celor mici, pe limba lor, prin intermediul unor Povești despre Speranță. Așa s-a născut o nouă carte pe care am bucuria să o lansez în cadrul Bookfest (28 mai, ora 11:30), o carte în care am pus mult suflet și care sper să fie un liant sincer de comunicare între copii și părinți.
Așadar, Povești despre speranță. Un proiect Humanitas Junior și Sustin.org, susținut de Up Romania în beneficiul HOSPICE Casa Sperantei